42

„Încrederea este doar o chestiune de acceptare totală.
Dacă ai acceptat ceva în viața ta, ești perfect încrezător în acel lucru.
Nu suntem încrezători atunci când nu avem o acceptare totală sau când avem o îndoială că poate nu cunoaștem lucrul pe deplin sau poate că lucrul acela ar putea fi diferit.”

Încrederea nu vine din:

🐯 competență absolută
🐻 control total
🐺 garanția că nu greșești

Vine din acceptare.

Când accepți:

🐿️ că știi cât știi
🦉 că nu știi ce nu știi
🦋 că lucrurile pot fi diferite
🐼 că poți greși

…apare relaxarea.

Iar relaxarea este ceea ce ceilalți percep ca încredere.

Nu suntem încrezători atunci când există un mic spațiu în minte care șoptește:

„Poate realitatea nu e chiar cum cred eu.”

Adică:

🐿️ Poate nu înțeleg complet situația.
🐰 Poate există informații pe care nu le știu.
🐻 Poate ce cred eu acum nu e adevărul final.
🦊 Poate rezultatul va fi altul decât mă aștept.

Acea posibilitate de „ar putea fi diferit” creează nesiguranță.
Dar nu pentru că incertitudinea e greșită — ci pentru că nu este încă acceptată.

Încrederea adevărată nu vine din a ști sigur că lucrurile nu vor fi diferite.

Vine din:

🦌 „Chiar dacă lucrurile vor fi diferite, eu sunt ok.”

Asta este acceptarea completă.

Nu certitudinea despre exterior.
Ci stabilitatea în interior.

Încrederea nu este o stare de forță.
Este o stare de împăcare.

Nu este absența îndoielii.
Este absența luptei cu îndoiala.

Când încetezi să te mai aperi de posibilitatea că lucrurile pot fi diferite,
începi să te simți în siguranță în tine.

Și din acea siguranță liniștită se naște încrederea.